E martie, Iarna!

Cand pleci, Iarna?

Scuza-ma ca te intreb asa direct,
stiu ca nu e politicos,
dar crede-ma, tare mi-as dori sa pleci...

E martie , Iarna!
nu mai ai nimic frumos, nimic proaspat....
zapada ta arata ca o rochie de mireasa ,
a doua zi dupa nunta...

E martie, Iarna!
ieri,cativa pescarusi  tipau si zburau
pe cerul de plumb, de deasupra ceasului,
cred ca la tine tipau...

E martie , Iarna!
ma tem ca vor ramane multe martisoare
nevandute anul asta...
ele nu se cumpara cu manusi in maini...

E martie, Iarna!
mi-ai speriat ghioceii,
dragii de ei,
s-au ascuns ,
printre trandafiri si irisi,la intrarea in hala..

E martie , Iarna!
aseara as fi vrut sa mai stau  de vorba ,la coltul strazii,
cu prietena mea, Bleuciel,
nu m-ai lasat...

azi nopate mi-am adus aminte cum  mi-ai taiat radacinile...
n-am putut sa mai dorm...

azi dimineata mi-a fost foarte  frig...
mi-au inghetat picioarele in statie...

Sunt trista, Iarna!
mi-e  ingrozitor de dor ,de ai mei...
am inceput sa te urasc...
Cand pleci ?

(Vichi Nego)

Traian Cosovei ....Primavara din iarna din noi

Sunt un magician al … cuvantului, dar nu detin nici un secret care sa aduca primavara. Va propun, asadar, sa incercam s-o ademenim impreuna, pentru ca o asteptam cu totii ca pe o vindecare.

De la geamul apartamentului meu se vede parcul Floreasca si patinoarul, care e mereu plin. E frig…….., e ziua inca mica,la munte e zapada….

Inchid geamul si ma gandesc: lasa , vine ea…. primavara.Dar stiu s-o astept? Poate ca nu trebuia sa indepartam iarna, pana cand nu suntem pregatiti sa primim primavara. Si atunci ma gandesc nu la un manual de indepartare a iernii, ci la un ghid de asteptat primavara.

Se zambeste unei femei si i se spune ca e frumoasa astazi;
Se ia o mustata de pisica, neaparat cu ochi albastri;
Se asculta glasuri de copii cantand intr-o biserica;
Se cauta un vechi prieten, cu care nu ai mai vorbit de mult;
Se inchide televizorul si se deschide o carte;
Se citeste un poem de Nichita Stanescu;
Se surade gandului unei domnisoare ce se admira in vitrina unui magazin.
Se iubeste ceata;
Se saruta mana mamei;
Se ia o amintire din copilarie;
Se plange;
Se asculta un om trist si se imbratiseaza in tacere;
Se citeste un psalm ;
Se viseaza.
Se uita putin de poverile existentei noastre, in aceste timpuri tulburi.
Se priveste lumina diminetii,  fara sa te gandesti ce s-a intamplat ieri, dar mai ales, fara sa te gandesti ce urmeaza sa se intample astazi! 
Se asculta Chopin. Sau Mozart. Sau Rossini.
Se indeparteaza gandurile infricosatoare.
Se mangaie crestetul unui copil.
Se spune o rugaciune.
Se aduce linistea in viata de zi cu zi. 
Se picteaza un future viu colorat...
Se paseste dincolo de ganduri.
Se respecta memoria celor morti.
Se priveste un inger.
Se pastreaza un vechi secret.
Se sopteste o vorba blanda unui nefericit.
Se picteaza inca un future viu colorat.
Se respira o gradina in floare.
Se ingenunchiaza la mormantul strabunilor.Se rosteste raspicat adevarul.
Se respecta caii liberi.
Se Traieste!
Se tace. O vorba inteleapta spune ca prieten esti cu acela cu care poti ramane in tacere.
Se respecta modestia adevaratilor invingatori.
Se trimite o scrisoare de dragoste scrisa de mana.
Se alina o lacrima care-a fugit de acasa.
Se dedica un poem tuturor femeilor din lume...

”De ce te-ai facut frumoasa                
 Tocmai in aceasta iarna                                 
 In care nu ninge?                                 
 Iubito, daca as fi un secret
 Ce-ai face cu mine?                                 
 M-ai pastra   
 Sau m-ai spune?”


De la geamul apartamentului meu se vad parcul Floreasca si patinoarul, care e acum foarte gol.

Si, deodata, astept sa se faca primavara in iarna din noi.

Daniel Chirileanu,Nevoia de ferestre

                              ( de Daniel Chirileanu ) 


Sunt oamenii străini şi parcă nu se mai adună,
Ca nişte ziduri de beton, fără ferestre,
N-ai unde mai cerşi un colţ uscat de vorbă bună,
Ori un pahar răcoritor de bunăveste.


Ni-i inima, acum, cu porţi înalte către stradă,
Ferestrele nu se deschid decât spre sine;
Privirile ni-s fumurii ca geamul de paradă
Şi ne ascundem lacrima de rău şi bine.


Aşa ni-i de străină vremea, când spre seară,
Pe banca de la poarta inimii, uitată,
Schimbam cu unul din vecini o lacrimă amară,
Ori spovedeam vreo bucurie căpătată.


Purtăm în fiecare colţ de suflet candelabre,
E-atâta sete de lumină în mulţime;
Deschideţi porţile spre lume, ferecate, oarbe,
Daţi drumul la lumină peste-întunecime!


Nevoia de acum nu-i de benzină ori de pâine,
Ci de ferestre, larg deschise, către stradă;
De oameni buni şezând la porţi de inimi nestrăine,
De braţ prieten celui care stă să cadă.


Ieşiţi din voi, rămâneţi toată noaptea la ferestre,
Turnaţi ulei destul în candele, spre-afară!
Să fim lumină pe cărările terestre!
Măcar în dreptul casei noastre nimeni să nu piară!

Ghiocei pentru mami

M-am sculat in dimineata asta cu un gand frumos si am  desenat niste ghiocei pentru mami! 

.
Levi

Cumpar broscuteee!!!

Intr-un satuc de campie, a venit un... investitor strain, insotit de asistentul lui !!
A batut la prima usa intalnita si i-a spus proprietarului:
- Uite, eu sunt colectionar de broscute; daca imi aduci o broscuta, am sa iti dau pe ea... 10 euro !
Taranul a fugit repede in padurea din spatele casei si a luat o broscuta.
I-a dat-o investitorului, si-a luat cei 10 euro si le-a spus vecinilor despre ce afacere a facut.
A doua zi, fiecare taran s-a dus la investitor cu cate o broscuta, pe care a vandut-o cu 10 euro.
Dupa cateva zile, investitorul le-a spus satenilor:
- Vad ca afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuta am sa va platesc cate 20 de euro.
Taranii au dat fuga in padure, au cules broscute si le-au predat pentru 20 de euro/bucata, investitorului.
Dupa alte cateva zile, acesta s-a intors in tara sa, presat de afaceri, lasandu-l pe asistent cu broscutele, urmand ca el sa se intoarca dupa cel mult o saptamana.
Inainte de a pleca, le-a spus:
- Dragii mei, sunt nevoit sa ma intorc urgent in tara .
Va promit insa ca la intoarcere am sa cumpar de la voi broscutele cu 60 de euro bucata. Si a plecat, in uralele satenilor fericiti de pleasca ce a dat peste ei.
A doua zi, asistentul investitorului a adunat satenii si le-a spus:
- Fratilor, m-am gandit la o afacere pentru voi.
Seful meu se va intoarce peste doua saptamani si va va plati cate 60 de euro/broscuta. Daca vreti, vi le vand eu inapoi pentru 35 de euro bucata, iar voi le veti vinde cu 60.
Profitul vostru va fi frumusel. Ce spuneti ?
Satenii, s-au adunat la sfat si au decis ca o asa afacere nu mai prind ei degraba. Au pus mana de la mana, s-au imprumutat pe la cunoscuti, pe la banci, care pe unde a putut, si au cumparat broscutele inapoi cu 35 de euro bucata.
Asistentul investitorului a luat banii, a plecat dupa seful sau, iar pe sateni nu i-a mai cautat nimeni, niciodata.
Au ramas cu banii dati, cu imprumuturi scumpe la banci si fara sa detina niciun activ in plus fata de ceea ce aveau inaintea afacerii.
.Aceasta este povestea crizei, pe intelesul celor care nu au deprins cotloanele businessului bancar...






(sursa google)

Radu Beligan , Note de insomniac

(fragment)

"A imbatrani este contrariul a ceea ce se vede in mod curent. In tinerete, la vremea cand nu ti-ai definit inca obtiunile, esti impovarat de greutatea traditiei si a adevarurilor cu care ai fost indoctrinat.Tanar fiind, crezi in ideiile raspandite, in cele care alearga pe toate drmurile,.esti gata sa aderi la tot si la toate.
Cari in spinarea ta greutatea familiei, a traditiei, a grupului din care faci parte, a societatii.
In ceea ce ma priveste , am trait inaintarea in varsta ca pe o detasare de toate aceste poveri.


A imbatrani inseamna a arunca peste bord toate ideile preconcepute, inseamna a deveni mai usor, mai liber.

Intr-un anumit sens, esti mai batran cand esti mai tanar si mai tanar cand esti batran.

Viata se scurge ca o permanenta si progresiva delasare de prejudecati si de constrangeri.

 Avea dreptate Picasso cand spunea ca iti trebuie mult timp ca sa devii tanar.

Si mai e ceva.

Singurul lucru care ne ingaduie sa privim fara dezgust lumea in care traim este frumusetea cu care anumiti oameni o creeaza, din timp in timp, pornind de la haos:tablourile pe care le picteaza, muzica pe care o compun, cartile pe care le scriu si viata pe care o traiesc.


Dintre toate operele, cea mai frumoasa este o viata bine traita.
As zice chiar ca este opera de arta prin excelenta."

Sarpele in paradisul inimii

                                                          

       Tomas Spidlik
(sursa: crestinortodox.ro)
 

                                                                                               
Unde sa cautam originea pacatului ?

Cum sa interpretam povestea biblica despre sarpele din paradis ?

Geneza, in capitolul 3, povesteste istoria primului pacat: tentatia de a manca fructul interzis, convorbirea Evei cu sarpele seducator, consimtamantul lui Adam, alungarea din paradis. Parintii retin faptul ca experienta fiecaruia dintre noi confirma si prelungeste in istorie ceea ce Geneza povesteste in primele capitole. Fiecare din noi poseda un paradis, adica inima creata de Dumnezeu intr-o stare de pace. Si fiecare din noi traieste experienta sarpelui, care patrunde in inima pentru a ne seduce. Sarpele are forma unui gand rau. Origene scrie – si sunt de acord cu el multi alti parinti – ca:
“izvorul si inceputul oricarui pacat este gandul” (in greaca logismos).

Cum poate un simplu gand cauza raul ?

Nu este vorba de un simplu gand, ci de un gand necurat, rau. Ca sa fim sinceri, ceea ce numim adesea tentatii nu sunt nici macar ganduri adevarate, ci mai degraba imagini ale fanteziei, carora li se adauga sugestia de a savarsi ceva rau.

Sf. Maxim Marturisitorul ilustreaza aceasta situatie cu exemple luate din viata de zi cu zi afirmand, de pilda, ca putinta de a gandi nu este un rau, si nici gandirea. Nu este un rau femeia. Nici sa te gandesti la o femeie nu este un rau. Si totusi, in mintea unui om aplecat spre senzualitate, imaginea unei femei nu ramane mereu curata, ci se amesteca cu un impuls carnal care sugereaza un act potrivnic legii lui Dumnezeu, in acelasi fel, banii  nu sunt un rau in sine.

Si totusi pot deveni piatra de poticnire datorita impulsurilor necurate care li se adauga. Numim astfel “pur” ceva caruia nu i se adauga nimic altceva, cum vorbim, de pilda, de aur pur, de apa pura etc. Asa si gandurile sunt curate pana nu li se adauga vreun impuls care duce la savarsirea raului.

De unde vin astfel de impulsuri spre rau?

Parintii compara inima umana cu un ”pamant al fagaduintei”, spre care filistenii, babilonienii si alte popoare pagane arunca sulite si sageti, adica sugestii rele. Aceste ganduri “diabolice”‘, “carnale”, “necurate” nu-si pot avea originea in inima noastra, de vreme ce ea este creata de Dumnezeu. Prin urmare, ele vin “din afara”. Nu apartin felului nostru natural de a gandi. Si pana cand raman “in afara noastra”, nu sunt pacat. Constituie un rau numai in momentul in care le acceptam in mod constient si liber, adica atunci cand ne identificam cu ele.

Dar in Evanghelie sta scris ca raul provine din inima si nu din lucrurile externe (Mt. 15, 19) si atunci?

Cu siguranta, dar trebuie sa fim atenti cum explicam acesi text. Pacatul vine din inima omului, deoarece consimtamantul la rau este dat din interiorul omului, de libera sa vointa. Gandurile rele, dorintele pasionale bantuie continuu, ca sa zicem asa, in jurul nostru. Deseori ne acapareaza fantezia si mintea. Constituie slabiciunea umana de dupa pacatul primilor stramosi. Dar in sine nu sunt inca un rau adevarat.

Dar atunci traim intr-o stare de primejdie, mereu expusi tentatiilor…

Viata omului pe pamant este o lupta, zice Iov (7, 1). Si un proverb adauga: cine nu vrea sa lupte, nici n-ar trebui sa traiasca. Dar nu trebuie sa exageram dificultatea acestei lupte. Un autor antic, Pseudo-Macarie, compara sufletul nostru cu o mare cetate. In centru se afla un castel frumos, alaturi este targul, iar de jur imprejur periferia. Dusmanul, adica pacatul originar, a ocupat periferia, adica simturile noastre. Si de aceea ne simtim tulburati in acel punct.

Dar aceste tulburari ajung adesea si in targ, adica acolo unde se incepe sa se discute daca trebuie sau nu trebuie sa primim un gand ca fiind al nostru sau mai degraba trebuie sa-l refuzam. Dar in castelul interior, unde tine de libertatea noastra sa fim stapani, pacatul nu poate patrunde daca nu-i deschidem poarta cu liberul nostru consimtamant.

Si Sfanta Tereza de Avilla vorbeste despre “castelul interior” a! sufletului nostru, unde putem sa conversam cu Domnul, Oaspetele Divin, fara ca tulburarile periferice sa impiedice in vreun fel acest lucru.

In ciuda acestui fapt, suntem in intregime impartiti. Acest lucru nu este placut si poate ca este de-a dreptul obositor…

Oamenii spirituali cauta nu numai sa evite pacatul, ci si sa purifice inima, pentru ca, facand astfel, sufletul se poate intoarce la pacea launtrica. Autorii monastici numesc asceza cu termenul grecesc praxis, indicand astfel practica spirituala. Dar fac deosebire intre “practica exterioara” – care se concentreaza asupra evitarii actelor pacatoase -, si “practica interioara” – care are drept scop purificarea inimii.

Deseori, din pacate, invataturile morale care sunt propuse raman limitate numai la practica exterioara: “Nu trebuie sa se faca acest lucru, se poate face acela. Si asta poate explica, probabil, de ce atat de des, cand oamenii se simt foarte tulburati, nu mai stiu ce sa faca, din momentul in care aplicarea legilor exterioare aliate in posesia lor nu ii ajuta. atunci in cautarea unor solutii ulterioare, se intorc la metodele mai nepotrivite propuse de un fals misticism, la medici, la droguri …

Unde pot fi gasite aceste instructiuni?

Calugarii care alegeau o viata de singuratate erau in mod particular experti in dobandirea pacii interioare. Cautau linistea fugind din lume. Dar foarte curand traiau experienta faptului ca solitudinea, de una singura. in sine nu pacifica. Sf. Antonie cel Mare, de pilda, s-a retras in desert, dar a fost asaltat de “demoni”, adica de o puzderie de ganduri si de fantezii care il tulburau. A trebuit deci sa invete sa invinga acesti “demoni”. Numai dupa o lunga lupta launtrica a dobandit arta de ii invinge fanteziile.

Numai atunci a devenit singuratatea lui un salas al pacii. O astfel de experienta era asa de comuna, atat de cunoscuta, incat o lege de stat din imperiul bizantin a interzis monahilor sa se retraga in desert, in solitudine, inainte de a fi trait zece ani de viata ascetica in manastire. Calugarii trebuiau, prin urmare, inainte de a aborda viata de pustnic, sa fi invatat deja sa fie stapani pe gandurile lor si pe fanteziile lor.

Dar aceste experiente ale monahilor din vechime sunt inca accesibile si utile pentru omul de azi?

Este interesant ca in zilele noastre tocmai pentru ca se simte in mod deosebit nevoia si creste cererea acestora sunt traduse si publicate texte ale spiritualitatii antice care privesc tema luptei launtrice. Pentru a cita un exemplu cunoscut. ajunge sa amintim cum se inmultesc in ultimul timp traducerile Filocaliei lui Nicodim Aghioritul. Textul este o culegere de numeroase bucati patristice in care se invata cum se dobandeste puritatea inimii, care este conditia rugaciunii si a linistii vietii.

S-a spus ca adevaratul pacat il avem numai cand intervine liberul consimtamant, care se uneste cu gandul rau. Dar cum putem sti sigur daca am consimtit liber sau nu?

Exista persoane scrupuloase care  se acuza de “a fi avut ganduri rele”, dar nu stiu sa raspunda la intrebarea daca au consimtit la ele sau nu. Vechii monahi stiau ca o astfel de nesiguranta este foarte daunatoare pentru pacea sufletului. De aceea au propus o analiza atenta a procesului mental care se observa cu ocazia tentatiilor interioare. in mod obisnuit se deosebesc cinci trepte de patrundere a raului in inima: 1) sugestia; 2) convorbirea: 3) lupta: 4) consimtamantul; 5) pasiunea.

Acest lucru necesita, evident, o explicatie.


Ce este sugestia?

Acest prim grad se mai numeste si “contact”. Fste prima imagine furnizata de fantezie, primul impuls. Astfel, de pilda, un avar vede niste bani nepaziti si ii vine o idee: “as putea sa-i ascund”. In acelasi fel ni se pot impune imagini carnale, gandul dea fi mai buni decat toti, impulsul de a se lasa de lucru. etc. In acest caz nu decidem inca nimic, constatam pur si simplu ca ni se ofera posibilitatea de a face raul, si raul se prezinta intr-o forma placuta. Neofitii in viata spirituala se inspaimanta, marturisesc ca au avut “ganduri rele” pana si in biserica si in timpul rugaciunii.

Se povesteste ca Sf. Antonie cel Mare ar fi condus pe acoperis pe unul dintre discipolii care se plangea amar de gandurile lui rele si i-ar fi poruncit sa prinda vantul cu mana. Apoi, dupa un timp, i-ar fi spus: “Daca nu poti prinde vantul, cu atat mai putin vei prinde in mana gandurile rele!”.

Voia sa demonstreze in felul acesta ca in primele sugestii nu se afla inca nici o vina si ca, atat cat vom trai, nu ne vom putea elibera de sugestii. Ele seamana cu mustele, care ne chinuie cu atat mai mult, cu cat devenim mai nerabdatori.



Ce inseamna “convorbire”?

Aceasta treapta aminteste de povestirea din Geneza 3 cand Eva intra in vorba cu sarpele. Daca lasam deoparte prima sugestie, ea dispare asa cum a venit iar omul, in mod normal, n-o face se iasa mai degraba provocat si incepe sa reflecteze. Astfel, avarul zice: “Daca iau acei bani. ii depun la banca”. Apoi ii vine in minte ca acesta nu este un lucru cinstit si, mai presus de toate, este si primejdios, din moment ce acest gest al sau ar putea ajunge la cunostinta cuiva.

Atunci gandeste ca ar fi mai bine sa pastreze lucrul ascuns. Nu este capabil sa decida nimic, dar chestiunea banilor ii ramane in minte toata ziua. Acelasi lucru se intampla cu cel care s-a maniat pe cineva. Multa vreme se ocupa de cel care 1-a facut sa se manie. Isi imagineaza ca-l bate, ca il jigneste, apoi il iarta cu generozitate, apoi din nou se gandeste ce ar putea sa-i faca … il uita doar dupa mult timp.

Care este vina acestor “convorbiri” interioare? Cel ce nu a decis nimic nu poate avea pacat. Dar cat timp si cata energie vitala se pierd cu aceste “dialoguri” interioare neghioabe!


De ce este situata lupta doar pe locul al treilea?

Suntem la a treia treapta.
 Un gand care dupa o lunga convorbire, s-a cuibarit in inima, nu se lasa alungat cu usurinta. Omul senzual are o fantezie asa de poluata de imagini necurate, incat nu reuseste sa se elibereze de ele. E inca liber sa nu consimta. Poate si trebuie sa iasa invingator din aceasta lupta a sa, dar plateste cu multa truda: trebuie sa lupte. Vointa sa trebuie sa ramana ferma, trebuie sa-si repete lui insusi: “simt o puternica atractie spre pacat, si totusi nu vreau sa consimt, decid in mod liber contrariul si sunt capabil sa rezist”.


Ce este consimtamantul?

Este al patrulea stadiu.
 Cel care a pierdut batalia decide sa savarseasca, cu prima ocazie, ceea ce ii sugereaza gandul rau, ii da liberul sau consimtamant sugestiei raului. In acest stadiu se produce cu adevarat pacatul. Si chiar daca nu se va concretiza exterior, pacatul ramane in interior. Este vorba de ceea ce morala numeste “pacat in gandire”. Cum sa iesi din aceasta confuzie? Trebuie sa stii sa te opresti si sa-ti spui: “Ce simt, atractia spre pacat? Imi place? Ma simt foarte atras sa-l implinesc? O voi face?
 Nu! Decid sa n-o fac”.

Aceasta ultima decizie trebuie sa ne mangaie, in momentul in care am luat-o, am descoperit propria libertate.
 Omul este esential ceea ce decide, si nu lucrul spre care il poarta atractia simturilor. In astfel de momente, cand dam liber consimtamant raului, avem si experienta pacatului.


Ce este pasiunea?

Este ultima treapta, cea mai tragica. Cel care se prabuseste in gandurile rele, adesea isi slabeste treptat caracterul. Se naste astfel o aplecare constanta spre rau, care poate deveni puternica, asa incat sa fie foarte greu sa-i rezisti. Pasiunea este cea care il face pe om robul bauturii, al desfraului , al izbucnirilor manioase necontrolate, etc.
 Se poate spune ca libertatea a fost deja distrusa intr-un astfel de individ? Opiniile in aceasta privinta sunt diverse. Recent, anumiti psihologi, cat si, adesea, unii teoreticieni ai dreptului au considerat anormalii pe oamenii caracterizati de pasiuni puternice. Prin urmare nu i-au acuzat de altceva decat de o slabiciune exagerata.

Dimpotriva, Parintii din vechime, ca de pilda Ioan Gura-de-Aur, repeta chiar si pentru aceste tipuri de persoane: “E de ajuns sa vrei!” In viziunea Parintilor deci, si omul pasional si slab ramane om, prin urmare vointa este inca prezenta in el. Dar este ca si cum ar dormi, si prin urmare trebuie s-o trezesti. In acest sens, o problema in mod deosebit de actuala astazi o constituie cei care se drogheaza. Experienta arata ca este nevoie de o cura speciala pentru a trezi si a intari in ei vointa.

Tagore...Nu-ti este tie harazit....

Nu-ţi este ţie hărăzit!


nu-ţi este ţie hărăzit
să faci bobocul verde să-nflorească.
oricât l-ai scutura şi l-ai lovi
nu-i în puterile tale
să-l faci să dea petale.
atingerea-ţi murdară-l pângări.
îi smulgi petalele, şi i le spulberi
fărâme le striveşti în pulberi.
ah! nu-ţi este ţie hărăzit
să faci bobocul verde să-nflorească


Cel care poate să-l deschidă
o face-atât de simplu!


i-aruncă o privire pe sub gene
şi mustul vieţii se porneşte-n vene.
la suflul ăsta floarea-şi scoate
aripile la vânt, vâslind din toate.
culori s-aprind ca dorul inimii curate
şi o mireasă îşi destaină
dulcea-i taină.


Cel care poate să-l deschidă
o face atât de simplu.

(Rabindranath Tagore)

Robin Sharma "Asa cum iti traiesti zilele....

"Asa cum iti traiesti zilele, in asa fel iti fauresti viata.
Nu-ti irosi zilele, pentru ca nu exista nicio zi fara importanta. "



Un proverb spune: “A sti sa citesti, dar a nu citi, este aproape acelasi lucru cu a fi analfabet.” Gasiti-va timp pentru a citi in fiecare zi. Citirea unei carti de un autor pe care il admiri face ca o parte din stralucirea lui sa te cuprinde si pe tine. O. Holmes spunea: “Orizontul gandirii, odata largit de o idee, nu va mai reveni niciodata la dimnesiunile de dinainte“.


Poti sa reduci cheltuielile cu chiria, cu mancarea sau hainele, dar niciodata sa nu renunti sa investesti in carti bune.


Adevaratul risc in viata consta intr-o viata fara riscuri. Nu poti castiga daca nici macar nu intri in joc.


Faceti-va timp sa ganditi.
In fiecare zi trebuie sa va faceti timp pentru a sta si a gandi, puteti lua timp de la alte activitati. Peter Drucker, cel mai proeminent expert in management spunea: “Nimic nu e mai inutil decat sa faci bine ceea ce nu ar trebui sa faci“



Prea multi oameni se tem sa mai fie ei insisi. Asadar renunta la visele lor, la felul lor de a fi pentru a imita multimea din dorinta de a fi acceptati.

Fiti unici, fiti voi insiva. Urmati-va visurile .


Ascultati de doua ori mai mult decat vorbiti.
A asculta pe cineva cu atentie este unul dintre cele mai bune moduri de a arata respect si de a construi o relatie profunda. Oamenii nu mai au timp, rabdare sa asculte. Ascultati cu interes real ce au ceillati de spus si veti vedea doua lucruri: veti intelge corect ce au de comunicat si in plus veti castiga aprecierea, respectul, prietenia si chiar si dragostea lor.


De cate ori spuneti “da” unui lucru fara importanta, spuneti de fapt “nu” unui lucru important.


Ridicati-va mereu stacheta mai sus.
Perfectionati-va in continuu. Refuzati mediocritatea. Retineti ca toti marii lideri sau vizionari care acum sunt venerati au fost la inceput ridiculizati.
Fiti atleti in orice domeniu.
Numai prin exercitiu si antrenament se ajunge la rezultate pozitive si la performanta. Succesul, bucuria si linistea interioara nu apar din senin, ci se creaza.


Fiti entuziasti.
Nimeni nu se inconjoara de morocanosi, carcotasi, pesimisti.


Valoarea binelui.
Unii spun ca “a fi bun este un semn de slabiciune”.
Total gresit. Este cea mai mare dovada de putere morala. Este usor sa fii nervos, sa tipi, sa acuzi, sa dai vina pe altii, sa fii violent, dar este in schimb foarte greu sa dai dovada de opusul acestora. Iti trebuie curaj si putere pentru a te purta frumos chiar si in conditii grele sau in situatii limita.
Maica Tereza, Gandhi, Martin Luther King, Nelson Mandela, sunt astfel de oameni.



Cuvintele pe care le folositi va definesc si va influenteaza viata. Alegeti-le asadar cu atentie si in mod constructiv.


Bucurati-va cu ceea ce aveti.
“am blestemat faptul ca nu am pantofi pana cand am intalnit un om fara picioare” spune un proverb persan. Nu cadeti in greseala de a va concentra pe ceea ce nu aveti, in loc sa va concentrati pe ce aveti.


Fiti intelepti – treziti-va devreme si nu mancati dupa 7 seara.
Nu uitati efectul de bumerang. Oferiti doar ceea ce ati dori sa primiti.


Faceti curatenie.
Eliminati ceea ce trebuie sa dispara din viata voastra, ceea ce va trage in jos, ceea ce va prisoseste. Te vei simti mai usurat, mai fericit si cu constiinta mai impacata; asadar faceti curatenie in viata voastra si incepeti asta cat mai curand, veti fi uimiti de rezultatele surprinzatoare pe care le veti obtine.


Retineti regula Million Dollar Baby:
gasiti echilibrul perfect intre dragostea pentru ceilalti si dragostea pentru sine.
Nu uitati ca problema martirilor este ca majoritatea nu mor in patul lor.



Lumea este mica.
Viata este scurta, lumea este mica dar mai este si foarte larga. Cand aveti o problema intrebati-va: ‘”va mai conta asta peste un an sau doi?” si daca raspunsul este “nu”, ganditi-va bine daca merita sa va irositi atat de tare pentru ea. Sunt probleme care atunci cand apar credem ca s-a sfarsit lumea, dar mai tarziu realizam ca nu au fost decat niste noi inceputuri sau niste oportunitati.


Frumusetea timpului.
Ceea ce trebuie sa retineti este ca odata timpul pierdut nu-l veti mai recupera niciodata.
Bunele maniere nu sunt doar o vorba in vant, o poveste de pension, ci reprezinta o treapta esentiala in drumul tau spre fericire si implinire.


Exemplul lui Garth.
Acesta spunea: “Am venit pe aceasta lume fara a avea nimic, cand voi pleca nu voi lua nimic altceva cu mine decat constiinta mea”.

Pleaca soarele ...

Pleaca  soarele de la fereastra mea....

Parca merge cu spatele,
Ca un slujitor care se retrage din sala tronului...


Noaptea se aseaza discret
Intre  cele doua zile, 
Ca intre doua  mirese, 
Sa nu  se vada una pe cealta...


Peste  ziua care a trecut,
 Inchide incet si definitiv un oblon,

Pentru cea care  va veni,
Va deschide, inainte de zori,o fereastra,


De fiecare data alt oblon...
De fiecare data alta fereastra...


Daca as vrea sa inchid mai devreme  oblonul....
Sau sa deschid mai tarziu  fereastra ...

Nu pot, nu  stiu ...
Numai noaptea stie...


(Vichi Nego)

caine rau?

o

"Mancare rea , caine rau!"...

 O reclama si nu numai...Cand am gasit-o am zambit...dupa ce am trecut de prima impresie, mi-am dat seama ca asist neputincioasa la un jaf ...

Cine, pe cine, jefuieste? E dureros si lesne de inteles..nu ma grabesc sa dau sfaturi, nici sa dau cu piatra...mi-e mila de toti trei..chiar si de cel ascuns dupa draperie...

Vine o clipa cand un binevoitor trage putin de coltul ei... si cand  ,teribil de rusinat, trebuie sa platesti pe loc ,pretul tradarii....,  ea vine intotdeauna,  atunci, cand te astepti  mai putin...

Scrisoare de bun ramas


                           George Tarnea
Iubito, câta lume între noi

Numaratori de ploi din doi în doi

Si dintr-un ochi de dor necunoscut,

Câte zapezi pe buze ne-au crescut...

Asculta-ma si lasa-ma sa strig

Mi-e frica de-ntuneric si de frig

Si nu mai vreau sa stiu pâna la sfârsit

Cine-a iubit frumos, cine-a gresit

Cine-a facut spre noapte primul pas

Cine-a plecat din joc, cine-a ramas

Cine si-a smuls peretii rând pe rând

Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând

Cine a pierdut si cine a câstigat

De toate înlantuit sau dezlegat

Cine-a crezut mai mult în celalalt

Sub cerul prea strain si prea înalt

Când am sa uit cum suna glasul tau,

Decât tacerea, ce-mi va fi mai rau

Si cum sa pot sub stele înnopta

Când nu mai simt ce-nseamna umbra ta?

Numaratori de ploi din doi în doi

Iubito, câta lume între noi.

Mara "pantofii lu'tati sunt neascultatori"

Abia m-am sculat si deja am o problema...nu stiu unde mi-a pus mami papucii..

...si ...pantofii astia ai lu' tati nu prea ma asculta...of...

Fericirea lui Chicoantza...

 Incaltari  obosite....vin de foare departe...au vazut" dedesuptul lor orase mari..si rauri..si marea".(.cum  spunea  prepelita din  povestea aia cu puiu' ala  neascultator care a zburat si l-a impuscat un vanator in aripa.....).
Torc  fericit...mi-au adus pe cineva foarte drag... 

"Nu-mi vinzi mie pamantul dumitale?"

A fost odata un taran sarac, dar cinstit, ca d’ aia era si sarac. El putea fi deopotriva roman, bulgar, ungur, ceh, slovac, polonez,croat ori sarb, ori albanez, ucrainean, rus, moldovean, ori turc, sau orice alta natie, importante fiind - in acest caz - saracia si cinstea. De altfel, in diverse variante, povestea circulă si in folclorul nou al amintitelor popoare.

In satul lui, uitat de lume, se auzise ca undeva, departe, peste mari si ţări s-ar afla o cucoana înstărita, cu darnicie fara seaman, care s-ar fi numit Uniunea Europeana. Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile Cucoanei. Intr-o buna zi si-a pus traista in bat si a plecat la drum. Ajuns la Palatul Cucoanei celeia mari, a batut la poarta si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa şada şi, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul de-abia s-a atins de ele si si-a spus necazul:

-Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna pe la noi insa-i cam lunga, tine aproape sase-sapte luni pe an. Ca sa lucrez bine pamantul as avea nevoie de o pereche de incaltari noi. Sunt descult si mi-e frig, doar atât iti cer.

Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum.

Apoi a glasuit:

- Omule, esti descult si eu te inteleg... Dar, tot ce-ti pot oferi este o bască. Una noua si de calitate europeana - Armani.Tine de frig, de ploaie.

Daca a vazut asa, omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si:

- Totuşi e doamnă bună.Putea să nu-mi dea nimic.

A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit cu un deget degerat. Apoi, la sfarsitul verii, istovit de munca pamantului, a plecat iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i păsul cel vechi:

- Coana Mare, sunt desculţ, o pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine.

Doamna l-a privit iar cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască noua-nouţă, de firmă.

“Daca-i degeaba, merită s-o iau”, isi spune la intoarcere ţăranul cel sarac si cinstit.

A mai trecut o iarna grea, cu chiu cu vai si, in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat, omul n-a avut de suferit. A urmat primavara, vara şi pe când frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit iar de Doamna cea darnica pornind iar spre ea sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors ,s-a intors tot cu o basca. Totusi, nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar.

Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si la spital a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata.Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniune care, iute, si-a dat seama de trebuinte, făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, având mai multe viteze si telecomanda.

Omul a multumit si, intorcandu-se in satul său cu masinaria cea aratoasa, a stârnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost călcat de hoti. Acestia nu au gasit mare lucru, dar au plecat acasa cu saci intregi de basti. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara nici o basca.

Asa ca, asezat comod in caruciorul sau silentios,cu mai multe viteze, a pornit iar la drum si s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus:


- Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit.Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti.


Doamna l-a masurat din cap pana la brâu, acolo unde incepea caruciorul, si ganditoare i-a spus:


-Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de încălţări. Apropo, asa cum te vad, cred ca nu mai poti munci.-Nu-mi vinzi mie pământul dumitale? Cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună basca…..

 Aceasta poveste, ca orice poveste din popor, are autor necunoscut.

..".Devii raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai imblanzit"(Micul print , A.S. Exupery)...

Chicoantza....

Nu-mi place sa vorbesc despre singuratate

, m-a rugat Elena( intr-un comentariu ,la o postare mai veche) si pe ea nu pot s-o refuz...mi-e prea draga..

(Comentariu
Elena spunea;Tanti Vichi, o imbratisarea mare, ma alina asa suflet sensibil si intors spre taina din launtru a lucrurilor, pup pe toti de acasa!
o sa va solicit curand pentru un articol despre singuratatea dincolo de libertate, experienta pe care o aveti cu cei din inchisoare va fi esentiala, numai bine, o sa revin cu detalii. )

.
Stii cum a fost vremea pe 12 iulie anul trecut  la Campina?.....superba!..
Eram in concediu ...ma sculasem de dimineata ...de fapt nici nu prea dormisem , pentru ca urma sa plecam la Iasi cu o prietena,sa o ajutam sa-si aduca toate lucrurile de acolo, pentru ca urma sa se stabileasca definitiv la noi in oras.

O cunoscusem cu un an si ceva  in urma, era inchisa in penitenciarul din Iasi .
Aflase cate ceva despre mine,dintr-un articol scris “Revista ta”.
Mi-a scris prin aprilie 2009.
“Sunt Magda ....inginer constructor ,pensionata de boala, ...cu un grav handicap la piciorul drept...(.merge in carje)... despartita ....baiatul e in Spania , nu vrea sa mai auda de mine ,n-am pe nimeni….
M-a induiosat scrisoarea ei,m-am implicat imediat si cu mare drag in relatia asta,(poate si pentru faptul ca tot ce vine dinspre Iasi are pentru mine o conotatie aparte...Am stat acolo vreo cinci ani,cei mai frumosi...)

Asa.... si cum iti spuneam...am adoptat-o si am ajutat-o cu tot ce a avut nevoie, am fost chiar si la Iasi,  la ea la penitenciar ,anul trecut prin martie…

Ce zi urata a fost! Am ajuns dimineata devreme.
 In Dimitrov era totul ca acum treizeci de ani…cladiri vechi,cenusii, o anexa a facultatii de medicina avea , spre strada , gaemurile sparte…Era foarte frig si chiciura peste tot.Am cautat o patiserie in zona sa intram , sa ne incalzim cu un ceai, n-am gasit.
Am luat cativa covrigi calzi din Lapusneanu si am trecut in revista standurile cu carti vechi…

Am umblat hai-hui pe strazi cateva ore bune... am trecut  si pe la vechile noastre gazde…
Casa din “Sf.Sava”unde am stat  in anul intai in gazda, era  la fel de veche,parca mai trista...au taiat teiul de la poarta, sau poate l-o fi rupt  vreo furtuna...
In spatele Universitatii, pe "Turcu"… "castelul cocosat" nu mai era... ramasese  doar un cearcan pe zidul casei de care fusese lipit ani de zile...N-a fost niciodata un castel acolo, ne placea noua sa-i spunem asa... a fost o casa foarte veche , garbovita , cu ferestrele cat palma, cu pamant pe jos si cu usa de la intrare tare  indaratnica...trebuia s-o rogi sa stea inchisa..Nu eram singurii locatari.. imparteam cele doua camarute, cu niste limacsi ( bieti melci fara casa, ca si noi),...care ieseau ...spre disperarea noastra...in fiecare noapte, la plimbare, de sub pat... si cu soriceii ,din pod,care  se uitau la noi...(cand stateam la masa in camera mica...) prin gura ramasa  in tavan, de la burlanul sobei...
Acolo, in "gura aia de rai "... am invatat sa fac focul cu lemne , sa ma spal dimineata pe fata, intr-un lighean sprijinit pe un lavoar beteag, ..si sa fac partie pana la WC-ul din gradina...
Tot acolo am invatat de la Gabitza sa andrelesc si  lucrusoare pentru Clid...

Pe la ora pranzului ,am ajuns pe Copou.
 Am intrat in corpul B al Universitatii, acolo unde am avut majoritatea cursurilor… aceleasi holuri si aceleasi amfiteatre cenusii.. de data asta mi s-au parut mult mai mici…N-am mai urcat la etaj ...m-am simtit ingrozitor de batrana printre studentii din holul mare de la intrare…n-am sa ma mai duc..
Michi m-a asteptat afara..a fost inspirat ca n-a intrat...

Am traversat spre statia de tramvai...tiganci cu martisore si felicitari ne imbiau sa cumparam…erau niste nenorociri…numai freziile si zambilele isi meritau pretul.

Nici in Copou n-am gasit un loc linistit unde sa bem un ceai,era o singura patiserie cu clatite,n-am intrat ...era plina cu gabori..(poate venisera si ei dupa cineva la puscarie ).
Libraria de unde mi-a luat Michi albumul cu Luchian,in '78, cand l-am nascut pe Clid, nu mai era...in locul ei... un magazin cu de toate,de proasta calitate si ieftine, ca intr- un magazin satesc…

Am traversat si am intrat in parc.
Aleile erau pustii...pomii  plini de chiciura , parca erau dati cu lac de unghii ...
Ne-am asezat pe o banca chiar langa teiul lui Eminescu…a imbatranit si el…tulpina i s-a deformat intr-un fel foarte ciudat…
Pe ala micu', care crestea langa el, l-au taiat ( chiar de ce l-or fi taiat.?...n-aveam pe cine sa intreb) a ramas doar batranul ,cu ramurile sprijinindu-se  in vreo trei carje de fier...
M-au napadit o groaza de amintiri…sufletul mi s-a strans ca un arici ...
"Hai Michi sa mergem ca mi-e frig.!“Nu prea mi-era,… dar nu vream sa plang....
“Nu,asta nu e Iasul meu.“..nu-mi venea sa cred ca nu a mai ramas nimic din aura lui de alta data…
Am plecat spre penitenciar... e foarte aproape de parc..

Cladirea e de-a dreptu' respingatoare ,parca e o pecingine in mijlocul orasului….Am asteptat vreo doua ore ...De la poarta si pana la " vizita ",totul mi s-a parut ostil...M-au perchezitionat aproape o jumatate de ora…fiecare cutie de conserve, fiecare borcan de zacusca, fiecare aliment tras in tipla, fiecare sticla, fiecare ciorap, fiecare buzunar,Au urmat buzunarele mele, geanta, portmoneul, m-a pus sa scot tot ce am si sa le pun pe masa... politista imi urmarea fiecare gest, aroganta si suspicioasa...eu o priveam cu mila...era tanara...nu i se potrivea deloc masca...asta., sau poate chiar asa era ea..cine mai stie…
In sfarsit am intrat….o masa lunga cu un sir de scune pe dreapta si o banca lunga pe stanga ,era tot mobilerul din incapere. In capat , aproape de usa, un politist, intre doua varste,citea un ziar sau dezlega integrame...m-am asezat si am tacut... si el...la fel.Intr-un foarte  tarziu, s-a deschsi usa... a fost adusa si Magda...era prima data cand o vedeam....palida, trecuta, trista, jenata…
Dupa cateva incercari, a reusit sa incalece banca ...si-a pus carjele langa ea si s-a intins cat a putut peste masa , sa ma imbratiseze.
A inceput sa planga incet, inabusit, ca un copil parasit…pe masa , intre noi, buchetul de frezii albe si mov era si el foarte trist.Am schimbat cateva vorbe…(ascultam povestea ei si ma gandeam cat de singura si a nimanui trebuie sa fie ca sa-si puna sufletul in palma unei straine venita din cealalta parte a tarii…mi se parea foarte nedreapta viata cu ea)
Nu stiu cat timp am stat de vorba…un ofiter, ne-a interupt brusc convorbirea si m-a insotit spre iesire...
Dupa ce mi-am recuperat buletinul si s-a inchis poarta de fier in urma mea, am respirat usurata.

"Hai,. Michisor, ca pentru azi mi-ajunge.!”
Se insera cand am iesit...O ninsoare rebela ne-a chinuit tot drumul, la intoarcere.Am ajuns acasa foarte tarziu…Chicoantza dormea linistit pe masa de calcat...in camera era cald…
Am ingenunchiat si i-am multumit lui Dumnezeu pentru tot binele si tot frumosul din viata mea pe care nu le-am apreciat cu adevarat decat dupa ce am intalnit-o pe Magda…

Cred ca te-am pierdut, cititorule!Am facut o paranteza cat un meridian….in fine , daca mai esti in pravalie, uite, iti promit ca dupa vreo doua fraze ma intorc in iulie,bine?

Si cum iti spuneam ...prin aprilie, Magduta mea a fost trasferata la penitenciarul din Targsor,aici, aproape de mine...iar dupa trei luni a fost eliberata conditionat. Am luat-o la mine o vreme ,ca sa se mai intremeze si am ingrijit-o cu mare drag...Chiar si ai mei au adoptat-o ...Era o prezenta foarte placuta.Aproape ca ne facusem un obicei ca seara sa ne strangem la ea in camera si sa povestim...noi de-ale noastre, nestiute de ea;ea de-ale ei, intr-o moldoveneasca de care mi-era dor...Am facut o mie de planuri impreuna...i-am cautat o casuta cat mai apropape de noi...chiar am gasit una...

Pe 12 iulie , dimineata, ...Magda a venit la mine in camera, sa-i dau putin cu fierul pe o bluza...m-a imbratisat ….s-a imbracat… si a iesit putin pe alee sa se plimbe.
Michi era deja gata, eu am mai intarziat,sa strang putin prin casa.
Cand m-am uitat la ceas ,era opt jumatate...cam tarziu...
”Ce o fi cu Magda,de ce nu s-a intors?”..
Am iesit pe alee...nimeni...m-am dus repede   la strada...era pustie...am alergat pana la colt; pe bulevard nu era nimeni,pe trotuarul dinspre Primarie ,doar vreo doi barbati…
Am luat-o spre centru , dar m-am oprit brusc , pentru ca mi-am dat seama ca pot s-o sun.
Telefonul era inchis…
Atunci am inteles… Magda plecase ...
Mi s-au incins creierii,  un vartej de intrebari s-a zburatacit in capul meu ,asa dintr-odata!
De ce? Cum? Cu cine? Unde?..Cum a putut sa-mi faca una ca asta? Ce situatie aiurea!
Ce o sa le spun la ai mei?
Mi-am luat inima in dinti si m-am intors acasa , le-am spus ce s-a intaplat...parca eram trasniti..pe marginea drumului..nu mai zicea nimeni nimic...nici nu aveam ce....

Ofulet...

Am intrat in camera ei..niciun bilet, niciun mesaj, nimic..toate erau la locul lor…chiar si ochelarii…”Ofulet”,omuletul din plus, pe care i-l trimisesem de Craciun,la Iasi, ca sa-i mai tina de urat…era pe servanta…nici macar pe el nu l-a luat…si cat de mult il iubea…dormea cu el in fiecare noapte …

In zilele ce au urmat, am incercat  sa trec peste incident, dar n-am reusit….m-a durut cumplit…
Intrebarile ,mai multe si mai grele au inceput sa ma chinuiasca din nou…"cine e de fapt Magda?"
"cu ce inima  m-a jefuit de sentimente, de incredere si de alte lucruri despre care nu mai vreau sa mai vorbesc?"…“cum am putut sa fiu atat de naiva?“, …„unde am gresit?“,"trebuia sa raspund la prima scrisoare?”
 Sincera sa fiu,mie nu mi s-a parut deloc intamplator ca mi-a scris , chiar am luat-o ca pe o providenta… “de ce nu m-a avertizat Dumnezeu?”

Ma gandesc de multe ori, ca nu se poate , Dumnezeu nu m-a lasat sa trec degeaba pe aici …. mai am o lectie  de invatat …grea lectie...Poate numai asa, am  sa inteleg cat sufera si El atunci cand  Il  imbratisez  ,dar sufletul meu e deja plecat in alta parte ...

Din tot ce mi s-a intamplat cea mai dureroasa a fost ultima imbratisare...

Acum cand scriu , a mai prins buba coaja ,dar tot ma doare.
N-o urasc ...ma incearca  un soi de mila fata de ea ...si ma gandesc.. .pana unde poti sa cobori pe scara valorilor, ca sa-ti faci din singuratate o arma cu care sa lovesti pe la spate, buna credinta ?..

.Am fost dezamagita ..pentru a cata oara?..nici nu mai conteaza...
Cert e ca atunci cand ti se intampla, simti nevoia sa cobori in vale,sa fii singur, sa nu mai auzi de nimeni si de nimicsi sa zici :GATA, PANA AICI!
 N-am sa mai fac nimic pentru nimeni,niciodata,  nu se merita !

Dar lucrurile nu stau chiar asa ...nici macar sa-ti plangi de mila in liniste nu poti,trebuie sa mergi mai departe , sa-ti iei dezamagirile in rucsac, sa-ti vezi de-ale tale si sa-ti uiti cat se poate de repede hotararile paguboase luate pentru cei de langa tine... asa suntem facuti sa functionam...


Pe la sfarsitul lui octombrie mi-a scris prietena mea,  Mari-Melcul, cum imi place mie s-o alint...

Draga Vichisor,




Te salut cu mult drag si dor,transmitandu-ti multa sanatate si putere sa le duci pe toate cate sunt, bune si rele.Aproape ca nu mai asteptam sa-ti amintesti de mine, oricum iarna melcii intra in hibernare.Nu mai stiam nimic despre tine,mi-au spus fetelele ca n-ai mai aparut si ca ai niste necazuri...M-a durut mult ca m-ai lasat, ca m-ai parasit...mi s-a parut nedrept! N-am de gand sa-ti fac reprosuri dar am suferit, am plans, a fost un an foarte greu pentru mine, cu multe rani..Din pacate , observ ca cicatricele cresc odata cu noi., orice am face.Poate ca unora dintre noi li se distribie prea multa suferinta...dar nu avem caderea sa judecam noi asta...
Marele scriitor si filosof, marele medic Vasile Voiculescu zicea, spre sfarsitul vietii "M-am masurat cu visul si am iesit invins"(daca el a constatat asta ...ce sa mai zicem noi...niste oameni de rand?)
Sa stai 22-24 de ore pe zi intr-o celula...totul se petrece cu incetinitorul....e ca si cum ai fi tinut sub apa si inecat de maini nevazute.
Asa e...zile intregi...ani intregi...si uneori chiar zeci de ani.Este inimaginabil…Care e realitatea pe care o traiesti? Care fantezie? Care poveste de groaza?
Fiecare ne masuram cu visul macar odata in viata.
De o vreme simt ca ceva fragil si esential se rupe in mine.Nu stiu daca am sa ma mai pot masura cu visul.
Mi-e tare dor de Gabi, nu l-am vazut din februarie.Ne stim de copii, o groaza de ani...Un barbat si o femeie pot fi orice, numai vis , nu .Durere, placere, si viata si moarte si salvare ..dar nu vis.Gabi e foarte bolnav si foarte trist...
M-a indignat ceea ce ti-a facut Magda.Banuiam ca nu se ascund lucruri prea bune in ea..ma evita...si prefera sa stea departe de mineTe-ai implicat total in salvarea unui om care nu te merita..Am patit si eu asta , candva , prilej de amaraciune si repros in casnicia mea...Stiu ce inseamna sa ramai "ca de piatra " cum zici tu .N-o sa-i mearga bine daca s-a bucurat sa muste mana care i-a pus dintii. Dumnezeu o sa-i plateasca aceasta fapta rea.Iar tu ar trebui sa fii mai precauta..Regret sincer tot ce ti s-a intamplat...Mai poti lucra?Te pensionezi? Am avut multe lucrari , dar nu ne-au dus acolo la expozitie pentru ca nu afost aprobare pentru persoanele de la sistem "inchis".Picturile mele au fost asemanate cu cele  ale lui Miro, dar eu nu stiu mare lucru despre acest artist si nu am acces la informatii ori un almanah despre pictorii moderni.
Sunt orfana de tata , pe opt septembrie a intrat in coma si pe noua a a murit.
.Avea 89 de ani si un dor nestins…. nu ma mai vazuse de 6 ani, nu a vrut niciodata sa vina aici, caci n-ar fi putut sa plece fara mine acasa...
Tatal meu a fost pentru mine"cel mai iubit dintre pamanteni” si asa va ramane pana la capat…
Imi scria mereu, uneori mai vorbeam si la telefon.Tatal meu era un Om Frumos.Mi-a fost dat sa am o ultima intalnire cu el, intr-un fel de vis, chiar in ziua cand a fost ingropat.O imbratisare aproape reala....Stiu ca asta a fost permisa de Sus, stiu ca e o taina...sentimentul ultimei noastre intalniri ma urmareste inca, e viu....Mi-e frica sa ma mai rog, de vreme buna....A trecut mult timp de cand nu mi-am mai auzit rugaciunile ascultate.


Maine va fi o alta zi in care ma voi trezi in alta parte decat in lumea mea...


Poate n-o sa mor in timpul hibernarii dar se anunta vreme tot mai rea si lume tot mai rea...
Cine stie cate poate sa mai duca un biet melc?
Tu oricum i- ai adus un pic de roua pe frunte...
Acum te las, caci sunt la vremea plansului.... si asa va fi pana la capat...multumesc mult pentru scrisoare..si daca nu poti ,nu e obligatoriu sa-mi mai scrii...chiar daca ma supar cand ma lasi de izbeliste, tot imi trece..intr-o vreme...


Multumesc pentru textele trimise, f faine!
Ai grija de tine si de cei dragi, fii tare!
Cu drag si dor Mari...din cochilia ei...
in 24 octombrie 2010


Cine iarta....
(de Mari Coman)

 Sarbtoarea visata
linistea unei dimineti
ferestrele spre impacare
deschise...


ne vom regasi
vei raspunde cu o atingere de mana
nu este usor sa urci pe balante iertarile
...si mai adanc marcheaza
naste simbol


astfel...
ca la un templu ma voi intoarce
fiecarei treziri sa las
un sarut cu smerenie
si florilor albe
lumina...


sa renasti intr-un moment ca acesta
sa si vezi,
este sfintire-
doar cine iarta trebie sa uite,
iertatul
niciodata...




La vreo doua zile, dupa ce am primit scrisoarea , am aflat ca Mari a incercat sa se sinucida... dar au intervenit la timp si au salvat-o...
Deci scrisoarea ei... era un fel de ramas bun...
M-am simtit foarte vinovata fata de ea...cata dreptate are vulpea din "Micul print" cand spune ca" devii raspunzator de-a pururi pentru ceea ce ai implanzit."

Am fost de sarbatori la ea, la penitenciar, cu sarmale si  mamaliguta calda, cozonac , prajituri.,mere de la tarani, cum ii plac ei,ciocolata amaruie...
Nu ma astepta, n-o anuntase nimeni ca ma duc..
.Era din nou fericita...mi-a promis ca-mi deseneaza un copac cu o fereastra deschisa pe tulpina...m-a rugat sa-i duc si niste carti bune si niste articole cu noutati de pe net,niste culori... niste...
-Bine ,Cotobelcule.!..am sa-ti aduc..si am sa-ti scriu...iti trimit si cartoane colorate si un calendar..si...

Dincolo, pe partea cealata a geamului de la vorbitor , soarele rasarea in ochii ei....

Am plecat de la ea cu inima fluture...

"-Te du cu bine, zise vulpea.Iata care-i taina mea .E foarte simpla;limpede nu vezi decat cu inima..Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor"(Micul print de A. S. Expery)

Nu-mi place sa vorbesc despre singuratate....

.