In satul lui, uitat de lume, se auzise ca undeva, departe, peste mari si ţări s-ar afla o cucoana înstărita, cu darnicie fara seaman, care s-ar fi numit Uniunea Europeana. Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile Cucoanei. Intr-o buna zi si-a pus traista in bat si a plecat la drum. Ajuns la Palatul Cucoanei celeia mari, a batut la poarta si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa şada şi, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul de-abia s-a atins de ele si si-a spus necazul:
-Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna pe la noi insa-i cam lunga, tine aproape sase-sapte luni pe an. Ca sa lucrez bine pamantul as avea nevoie de o pereche de incaltari noi. Sunt descult si mi-e frig, doar atât iti cer.
Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum.
Apoi a glasuit:
- Omule, esti descult si eu te inteleg... Dar, tot ce-ti pot oferi este o bască. Una noua si de calitate europeana - Armani.Tine de frig, de ploaie.
Daca a vazut asa, omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si:
- Totuşi e doamnă bună.Putea să nu-mi dea nimic.
A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit cu un deget degerat. Apoi, la sfarsitul verii, istovit de munca pamantului, a plecat iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i păsul cel vechi:
- Coana Mare, sunt desculţ, o pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine.
Doamna l-a privit iar cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască noua-nouţă, de firmă.
“Daca-i degeaba, merită s-o iau”, isi spune la intoarcere ţăranul cel sarac si cinstit.
A mai trecut o iarna grea, cu chiu cu vai si, in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat, omul n-a avut de suferit. A urmat primavara, vara şi pe când frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit iar de Doamna cea darnica pornind iar spre ea sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors ,s-a intors tot cu o basca. Totusi, nu s-a dat batut. An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar.
Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si la spital a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata.Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniune care, iute, si-a dat seama de trebuinte, făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, având mai multe viteze si telecomanda.
Omul a multumit si, intorcandu-se in satul său cu masinaria cea aratoasa, a stârnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte a fost călcat de hoti. Acestia nu au gasit mare lucru, dar au plecat acasa cu saci intregi de basti. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara nici o basca.
Asa ca, asezat comod in caruciorul sau silentios,cu mai multe viteze, a pornit iar la drum si s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus:
- Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit.Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti.
Doamna l-a masurat din cap pana la brâu, acolo unde incepea caruciorul, si ganditoare i-a spus:
-Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de încălţări. Apropo, asa cum te vad, cred ca nu mai poti munci.-Nu-mi vinzi mie pământul dumitale? Cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună basca…..
Aceasta poveste, ca orice poveste din popor, are autor necunoscut.
tare!:)
RăspundețiȘtergere