Nichita Stănescu..Emotie de toamnă

                                                                                                 (Victoria Iurco Toamna in parc)

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,

ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,

ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,

si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.

Si-atunci mă apropii de pietre si tac,

iau cuvintele si le-nec în mare.

Suier luna si o rasar si o prefac

intr-o dragoste mare.

Nichita Stanescu Luna in camp

Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul

sub cortul adormiţilor gutui

şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,

văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea că desluşesc prin crenge

zvelţi vânători în arcuiţii lei

din goana calului, cum îşi subţie arcul.

O, tinde-ţi mâna stângă către ei

si stinge tu conturul lor de lemn subţire,

pe care ramurile l-au aprins

suind sub lună-n seve caii repezi

ce-au rătăcit cu timpul pe întins.

Eu te privesc în ochi şi-n jur se şterg copacii,

În ochii tăi cu luna mă răsfrâng

… şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene

dar chipul ţi-l întorn pe braţul stâng.