Povestea celor doua pietre...(pentru Raducu)

07.01.2011.



        Au trecut mult asteptatele sarbatori ...Azi am fost putin prin oras...liniste si pace aproape in toate magazinele...vanzatoare deja obosite,cozonaci vechi, bomboane de pom abandonate in cosuri mari prin supermarket , globuri, beteala, figurine cu Mos Craciun, servetele rosii cu crengute de brad pe margini., lumanarele , ingerasi , ghirlande...toate ramase ici colo, pe rafturi ,ca niste pareri de rau..

          Dupa cum bine stim cu totii, ce e frumos se termina repede ;gata s-au dus ... a inceput sa se desire alt an..

           Au trecut si sarbatorile mele ,fara prea multa zapada, dar cu pace si cu multa liniste.
Am primit cadouri de suflet de la dragii mei si de la dragii mei prieteni..."
Ultimul cadou l-am primit aseara, de la Raducu.

      Am fost chiar surprinsa de vizita lui, il stiam in Italia, ma uitasem cu o zi doua in urma pe facebook la niste poze de-ale lui.
Mi-a adus un mic dar, o punguta mica albastra cu trandafiri tot albastri, cu un biletel la fel de mic , alb,.... "Pentru eterna si surprinzatoarea Tanti Vichi, Radu, ian 2011"... In punguta , un pachetel si mai mic din hartie cerata tot alba , iar in pachetel... un...un.. un....nu ghiciti usor...va spun eu , un degetar de alabastru, in trei nuante, deosebit de interesant . Cand am ajuns la degetar , bucuria mea curioasa mi-a incremenit pe fata , m-am intristat .

         Degetarul mi-a aminit brusc de- ai mei.
Tata a fost croitor si mama l-a ajutat o viata intreaga,. Degetarele erau f importante pentru ei ..Lucrau mai ales imbracaminte de piele si de blana.Mi-aduc aminte ca tata avea in sertarele de la masina de cusut, printre nasturi, papiote  , bucati de creta, vreo sase ,sapte , dar numai unul ii era drag..l-am pastrat, il tin in bolul cu pietrele mele din ocean ...acolo l-am pus si pe asta de la Raducu...sa fie amandoua , sa-si tina de urat si mie sa-mi treaca de dor...

           Of dragilor...incearca timpul  sa vindece rani si sa stearga lacrimi..dar e foarte neputincios..
Cu fiecare an care trece, ma simt tot mai legata de voi, tot mai singura si tot mai orfana..
Mi-e tare dor de mangaierile tale, Maița mea buna,... si de ale tale,Tăiță,, alea apasate pe crestet... asa de draga ce-ti eram...
          Mi-e dor sa ma mai certi ,ca atunci ,de mult, cand eram mai mica si scotoceam prin sertare ,la atelier, dupa maruntei si tu doar te faceai ca ma certi..."ce cauti in sertar, Soricelule, ai pus tu ceva acolo?"

           Nu, niciodata n-am pus nimic acolo in sertar , pentru ca tu intotdeauna ai avut...numai sanatate n-ai avut Tăiță drag, sa mai traiesti , sa mai stai si tu cu noi pe aici, sa te bucuri si de astia micii ..Levi s-a facut mare si e la fel de roscat...Cael..e blond ca bunica-su..of, .nu-l stii.... nici pe Mara n-o stii ,are ochi negri ...daca ai vedea ce scumpa e ...
Oricum sunt si ai tai si tare m-as bucura sa-i vezi si tu.
Mai stii ce mi-ai zis  cu vreo doua zile inainte sa pleci?
"Plec impacat cu lumea si cu Dumnezeu...am sa vin la poarta sa va caut!"

.... Si te-ai dus...ti-ai ales o zi alba de ianuarie cu un soare mare si bland pe un cer incredibil de albastru...

Ma gandesc de multe ori la poarta aia a ta... si tare ma tem ca n-am s-ajung la tine si n-am sa te mai vad niciodata…

Maitza mea , te odihnesti si tu , dupa atata truda...de cativa ani  n-ai mai facut cozonac de sarbatori,  nimeni nu-l mai face ca tine...
Of draga mea, ce dor mi-e si de tine,  cate secrete mai aveam noi doua ..cum veneam eu cu inima lespede si-o puneam toata asa cum era in poala ta...
De cand ai plecat n-am mai dat-o niciodata jos din piept... n-am mai spus nimanui tot ce am pe suflet...doar tie, scumpa mea, puteam sa-ti spun tot , doar tu m-ai inteles intodeanuna, si m-ai iubit cu tot sufletul...
...Mi-aduc aminte ca in ultima vreme vreai doar sa stam de vorba, asa cum o faceam noi doua cand veneam pe la tine......"Mai spune-mi o vorbulita!" imi ziceai ..si eu stateam pe marginea patului si nu puteam sa-ti mai spun nimic , stii de ce? ...pentru ca stiam ca ai sa pleci si tare ma durea...

Dureroasa despartire am avut noi amandoua...Ai plecat si mi-ai lasat  cea mai chinuitoare intrebare fara raspuns:

:"De ce, Doamne,  de ce,  tocmai Maita, care a fost o sfanta s-a stins  in asa chin?"....

Mi-a trebuit mult timp sa inteleg de ce ai suferit atat, inainte sa pleci...

.



,In decembrie 2007 eram la Clid in Irlanda...

Erau bucurosi ca sunt cu ei de Anul Nou.. era primul lor revelion in famile ,in  numeroasa familie..adica Clid, Miro, Cael si cu mine.

Am facut pregatiri ca in Romania,dar nimic n-a iesit ca la noi, pentru ca mazarea e mai mare si mai verde decat a noastra , cartofii sunt mai albi ca ai nostri si mai nu stiu cum, nici sarea nu ca la noi, nici zaharul...in fine, m-am descurcat.
 In seara de Anul Nou, bucatele aratau destul de bine…in casa era cald si mirosea a sarbatoare…
Dupa ce am venit de la biserica, ne-am asezat la masa…
In timp ce mancam mi-am adus aminte de Maita mea....de ultimele ei zile...de chinurile ei, ...of, si ea tot in ianuarie a plecat…n-am putut sa-mi opresc lacrimile..curgeau rebele pe obraz..nici sa le sterg n-am mai putut...
Clid  s-a suparat, a crezut ca mi-e dor de acasa.
Miro s-a intristat si ea… s-a ridicat de la masa si s-a dus sa-l culce pe Cael...
N-am avut curajul sa le spun ..si pentru ei, .ar fi fost la fel de dureroasa amintirea.
.Se asternuse intre noi o tacere stanjenitoare.Ca s-o curme, Clid mi-a zis sa mergem putin pe faleza sa vedem ce fac irlanezii in noaptea de Anul Nou.
 Am plecat cu cateva minute inainte de miezul noptii .
Strazile erau pustii, cate o lumina aprinsa ici colo..si liniste peste tot..ca in oricare seara a anului...
Pe faleza nu era nimeni…Am mers o vreme pe tarm, printre pietre, de brat cu Clid,  dar fiecare cu gandurile lui…
Oceanul era linistit ca un lac, clipoceau doar cateva valuri ici colo in nuante de gri si bleumarin…era destul de cald afara…
La un moment dat , m-am uitat spre oras…Undeva, departe… cateva felinare luminau o  strada paralela cu faleza…
-Mai Clid..mi se pare foarte lata faleza in seara asta...
-Pai suntem in reflux.!.
-Aha , acum inteleg…si cand se-ntorc apele?
-Nu stiu, poate peste vreo ora, doua..

“Deci noi mergem acum prin “albia” oeanului .” ma gandeam asa, in sinea mea…”peste o ora, doua, pe ici pe unde mergem  noi,se vor intoarce apele”…M-am aplecat si am cules cateva pietricele..albe ... verzi ...caramizii…

-Auzi Clid, stii de ce am plans la masa?...Mi-am adus aminte de Maia... anul trecut ,pe timpul asta ,era tare rau…Vorbeam intr-o zi cu Sanda,vecina mea, si-mi zicea;" mai Vio, de ce s-o fi chinuit atat madam Duta, ca era o sfanta"…"’nu stiu, mai Sanduca,…ma intreb si eu, mereu’…
Chiar mai Clid , de ce o fi ingaduit Domnul ca ea sa sfarseasca asa? Ea chiar a fost o femeie cu frica de Dumnezeu...si tare buna a mai fost cu noi si cu toata lumea...nu venea cineva la ea sa ceara ceava ca  sa plece cu mana goala...

-Mai , mamica , ia uita-te tu pe cer!Tu vezi cate stele,cate lumi necazute in pacat sunt deasupra noastra? Crezi ca Maita a trebuit sa dea marturie despre credinta si atasamentul ei fata de Dumnezeu, numai pentru Aleea Scolii din Campina?

Mi-am ridicat ochii spre cer...era nefiresc de senin pentru o noapte de iarna irlandeza…
Mii, sute de mii  de stele clipeau pe bolta,  parca erau vii…
M-am uitat apoi in dreapta mea spre  ocean, la nemarginirea aia de ape ...

  Abia atunci si acolo am inteles..... si am tacut minute in sir….

Acolo,   intre cele doua imensitati, L-am intalnit cu adevarat pe Dumnezeu!
Acolo am vazut maretia Lui si acolo am inteles ...de ce gandurile Lui, nu sunt gandurile noastre si caile noastre nu sunt caile Lui.
Acolo am descoperit ca la Dumnezeu spatiul , timpul si dragostea au alte dimensiuni…
Acolo, mi-am promis rusinata,  ca n-am sa mai intreb niciodata :”De ce , Doamne?”


Trecuse de miezul noptii…mergeam cu Clid de brat, prin ”albia” oceanului…
 Departe , la orizont , o linie albastra aurie despartea, pentru ochii nostri, stelele de sus de apele de jos.

In  curand valurile aveau sa spele urmele noastre, dar niciodata amintirea  acelei nopti...




Aseara am facut schimb de cadouri cu Raducu…i-am dat din bolul meu de sticla ,doua pietricele culese de mine in noaptea aceea din “albia” oceanului- una alba si una verde....si i-am promis ca intr-o zi,  o sa-i scriu povestea lor…

.