Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.
Mi s-ar părea că desluşesc prin crenge
zvelţi vânători în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
O, tinde-ţi mâna stângă către ei
si stinge tu conturul lor de lemn subţire,
pe care ramurile l-au aprins
suind sub lună-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul pe întins.
Eu te privesc în ochi şi-n jur se şterg copacii,
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
… şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorn pe braţul stâng.
