21 ianuarie, 2015

Am fost candva o stea de mare...




Ma pregateam de ceva vreme sa trec pragul dincolo, in alta etapa a vietii mele,ma
gandeam cu un nod in gat la ziua in care voi fi nevoita sa inchid calculatorul , radioul , sa pun stampila in dulap , sa-l incui,sa trag scaunul in dreptul monitorului, sa -mi mai arunc o ultima privire ,cu ochii umezi, spre zarzarul din fereastra , sa-mi iau ramas bun de la stancute,vecinele mele de sub streasina…sa incui biroul cu cheia cu breloc galben,s-o las la poarta si GATA!
Stiam ca voi inchide pentru totdeauna o usa… o etapa din viata mea..un univers…
In mare lucrurile s-au intamplat cam asa ,dar inainte de a pleca mi s-a intamplat ceva cu totul iesit din comun…
Mai aveam doar o zi pana cand trebuia sa plec la pensie.
Dl Serbanoiu,directorul meu ,m-a anuntase printr-un mail,cat se poate de oficial , ca trebuie sa merg marti 13 mai 2014 la Bucuresti ,la o sedinta pentru alinierea Bugetului pe 2015 .
Nu m-am bucurat,mi-era foarte greu sa ma duc…urma sa-mi iau ramas bun de la colegii mei si mi-era foarte greu s-o fac.As fi vrut sa plec asa pur si simplu de la birou ,ca dupa orice zi de munca.Ma gandeam ca o sa plang mult, ca inima mea o s-o ia razna ,asa cum face ea de la o vreme…dar n- aveam incotro,trebuia sa ma duc.
M-am tot gandit ce sa fac ,cum sa trec peste pragul asta mai usor…am luat cateva prajiturele ,am facut cateva felicitari cu dragoste si despre dragoste , pe care intentionam sa le ofer colegilor ,am luat si un distonocalm si am plecat cu Violeta la Bucuresti.Nu-mi era aminte de buget…altele erau gandurile mele…cum o sa-i strang pe toti, cum sa le spun spun povestioara cu steaua de mare , cum sa le dau felicitarile… si daca majoritatea vor fi la masa?...”poate voi lasa prajiturile Elenei si felicitarile la fel…poate ….”
Ma gandeam ca ma voi descurca eu cumva…
Am ajuns cu Violeta si cu prajiturile..Sefu era pe culoar,mi- a pus prajiturile in frigider,i-a spus Violetei sa se pregateasca de sedinta si m-a luat cu el spre iesire.
-Vichi,tu mergi cu mine,avem o treaba…
-Gata Sefu”merg…
Am plecat cu masina prin Bucuresti.
-Uite ce vreau sa facem….vreau sa alegi un local unde sa putem organiza petrecerea de pensionare pentru tine si pentru ceilalti, ai vreo preferinta,vreun local anume?
-Eu, Sefu’?Nu!In Bucuresti eu am mers la local ca la muzeu...
Eram vizibil incurcata… sincera sa fiu nu ma asteptam la asa ceva…Mergeam aiurea prin Bucuresti cu masina,dl Serbanoiu imi arata pe stanga, pe dreapta cate un local…
-Uite aici au fete de masa cu floricele mici , cum iti plac tie,uite aici se mananca cea mai buna pizza , au si o terasa mica…
Hai si in Herastrau…
Am ajuns in parc..era cald,un verde proaspat inunda aleile si razele blade ale soarelui se furisau printre ramuri de copaci batrani.Ne-am oprit la un local de fite…mi-a placut ca avea specific marin,scoici, ancore,carme, mobilier din lemn masiv albicios, de culoarea dusumelei de pe punea vasului…Afara era o terasa generoasa,dincolo de ea clipocea linistit lacul. Inauntru era putin racoare dar era placut…Chelnerii erau numai miere cu miros de mare…
-Asta e localul lui Tuca…dar hai sa mai vedem unu’!
.Am traversat parcul pe jos..cu gandul la localul lui Tuca…am vorbit de toate …Sefu ‘era preocupat de maratonul la care urma sa participle si-mi povestea diverse picanterii din culisele acestui sport…Am ajuns la alt local…interesant, pozitie frumoasa,tot cu terasa, tot langa apa…dar mie imi ramasese gandul dincolo…pe malul celalalt al lacului…
Am plecat spre alta locatie…Aglomeratie,masini,semafoare,intersectii …ne-am oprit undeva in Baneasa,in fata unei cladiri impunatoare cu o clinica la etaj si cu restaurant la parter…Am intrat in restaurant…atmosfera emana un aer distins,pe peretele din stanga erau asezate sticle cu bauturi pretioase intr-un joc de linii si de colori ,care dadea impresia unui mozaic foarte migalit…In sala mare era liniste ,pe tersa la fel, un vant caldicel misca usor perdelele usilor dinspre terasa…
-Asta e ultima locatie,ce zici Vichi,iti place?
N-am apucat sa raspund, pentru ca in timp ce noi coboram scarile, in sala mica,cateva blituri,m-au luat prin surprindere si dupa ce m-am dezmeticit…am dat cu ochii de colegii mei asezati ca niste scolari cuminti, la o masa lunga , aranjata cu tot dichisul.
Simteam ca nu mai am aer,eram coplesita!!!
-Sefu”,nu se poate, ce mi-ati facut??!!! Ce m-ati pacaliiiit,le-am luat pe toate asa cu polonicu’ ala mareee!!!
Radeam si plangeam in acelasi timp…Colegii mi-au venit in intampinare,m-au imbratisat cu mare drag.






















Imima imi batea cu putere,glasul imi tremura, nu mai stiam ce sa fac si ce sa mai zic ,eram socata!!! Ei ma priveau cu drag,si intelegere, ca pe mama sau matusa sau chiar bunica lor.Mi-au oferit un dar deosebit de gingas, un dar de suflet;un bonsai si un album cu poze, culese de la diferite evenimente la care am participat alaturi de colegii mei… eram coplesita…si tot repetam asa fara noima,”nu se poate, nu-mi vine sa cred,nu se poate”…Dupa ce m-am mai linistit ,mi-am adus aminte de surpriza pe care le-o pregatisem , mi-am luat inima in dinti , m-am adunat , atat cat am putut si le-am spus povestioara cu steaua de mare…
“Plouase toata noaptea,pe mare fusese o furtuna puternica iar valurile adusesera pe plaja mii de stele de mare..In lumina diminetii peisajul era dezolant..mii de stele de mare erau abandonate pe tarm, intr-o liniste dureroasa...La un moment dat ..pe plaja a aparut un bunic cu nepotelul lui..stateau in apropiere si obijnuiau s se plimbe dimineata pe malul marii…Cand a vazut atatea stele de mare , baietelul l-a intrebat pe bunicul lui daca se mai poate face ceva pentru ele…
-Nu…ele vor muri , pentru ca traiesc doar in apa.
Impresionat de soarta lor , baietelui s-a aplecat si a inceput sa culeaga stele de mare si sa le arunce in apa..Bunicul,mergea inainte, asa cu gandurile lui…baietelul arunca una cate una,stelele de mare in larg...:
Se facuse déjà foarte tarziu, bunicul il striga pe baiat si-l zori sa mearga spre casa…
-Haide, oricum nu mai conteaza ceea ce faci, nu vezi ca pe plaja raman mii de stele de mare?
Atunci , baietelul,cu o stea de mare in manuta lui mica, s-a dus la bunicul lui , i-a aratat-o si i-a spus:
-Da, bunicule, dar pentru ea conteaza!
Apoi s-a apropiat de apa si a aruncat steaua de mare cat a putut el de departe ,in larg…
Asa s-a intamplat si cu noi, cand au venit austriecii ;a fost o mare furtuna, cu multe stele de mare esuate pe plaja…dar s-au gasit si atunci maini bune , care ne-au cules si ne-au aruncat inapoi in mare…"Am fost si eu, candva o stea de mare..si pentru mine a contat …a contat fiecare gest pe care l-ati facut!”










M-am uitat la colegii mei, fiecare ma ajutase intr-un moment mai greu sau fusese langa mine la o bucurie.
Le-am multumit la toti, dar mai ales directorului meu care a fost la mine in casa ,impreuna cu colegii mei ,in cea mai neagra miercuri din viata mea, atunci cand Michi inca nu plecase pe drumul fara intoarcere…dar si de ziua mea, cand m-a chemat la Bucuresti si impreuna cu colegii mei m-au sarbatorit regeste cu tort comandat si adus special pentru mine de la Campina…Mi-au dat , tot atunci ,un imens buchet de margarete ..florile mele dragi,modeste ca niste tarancute …Le-am multumit asa cum m-am priceput pentru toate gesturile lor frumoase ;lui Viorel pentru ca m-a invatat sa lucrez la calculator prin telefon, Ilenei pentru ca m-a rasfatat in Paris ,vis a vis de Mouline Rouge cu o super inghetata, Luminitei pentru tortul de Craciun pe care mi l-a adus cu mare drag, lui Miha-Levi pentru bambusul pe care mi l-a adus dupa ce a plecat la Bucuresti, lui Miha Paun pentru ghivecelul cu floarea de colt ,adus tocmai din Tirol, Elenei pentru ca m-a tratat totdeauna ca un pe musafir special si m-a condus de fiecare data pana jos la receptie …lui Bogdan pentru ca m-a sprijitit si m-a ajutat cand mi-a fost cumplit de greu,lui Alex pentru ca mi-a dat telefon asa de drag ,de 8 Martie,domnului Silivestru pentru ca nu s-a suparat pe mine cand l-am incuiat din greseala in birou...Violetei pentru ca a avut intotdeauna grija de mine, Marilenei,pentru imbratisarile ei generoase, lui Razvan ,cel mai vechi coleg al meu…lui Mihai…Oanei, copilul pe care l-am crescut sub aripa mea…lui Eugen,colegul meu de naveta,...Mihaelei Marinoaia pentru ca ma lua in brate si ma intreba ori de cate ori ne intalneam;'ce mai faci mama?"…Lui Mircea pentru solicitudinea cu care m-a ajutat sa-mi rezolv cate o problema legata de IT…
Le-am spus ca plec cu ochii in lacrimi datorita lor, pentru ca sunt niste colegi deosebiti…”daca ati fi fost niste nesuferiti,as fi plecat ca o pasare din colivie"..Au ras cu pofta…Apoi le-am spus cate ceva despre florile din gradina sufletului ,pe care trebuie sa le ingrijim ,sa nu lasam buruienile grijilor sa la inabuse, mai ales Dragostea ,ea trebuie ocrotita in mod deosebit…Am scos apoi plicurile cu felicitari , am deschis un plic si am citit mesajul…”Dragstea este indelung rabdatoare,este plina de bunatate, dragostea nu se umfla de mandrie,nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,….acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.Dragostea nu va pieri niciodata”(1 Corinteni cap.13)Am impartit plicurile cu mare emotie. 








A urmat masa…o masa bogata ,cu fel de fel de sofisticarii…eu nu prea stiu ce am mancat..pluteam ....
Am facut poze..ne-am imbratisat…ne-am facut promisiuni..."
"Va las cu bine puii mei de vultur ,sunt mandra de voi!"
Am ramas de atunci, asa ca intr-o vraja…
A fost adevarat sau am visat???
“Sigur n-ai visat”..mi-o spun pozele!!!












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu