01 octombrie, 2011

Mihai Eminescu Sonet I



Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată,

Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;

Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri

Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.



Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,

N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată;

Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată,

Să stai visând la foc, de somn să picuri.



Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri,

Visez la basmul vechi al zânei Dochii;

În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;



Deodat-aud foşnirea unei rochii,

Un moale pas abia atins de scânduri...

Iar mâini subţiri şi reci mi-acopăr ochii.





 (Ca sa ascultati videoclipul inchideti radioul (este pe banda dreapta, clik pe butonul mare,rotunt)